2024 Autor: Gavin MacAdam | [email protected]. Modificat ultima dată: 2023-12-16 13:44
Sciadopitys Este un gen monotipic de arbori din familia Sciadopitis. Anterior, genul era clasat printre familiile Taxodiaceae și Cypress, dar studiile au arătat că nu există nimic în comun între sciadopită și familiile în cauză. Singurul reprezentant al genului este Sciadopitys verticillata. Habitat natural - pădurile montane din Japonia, mai devreme în natură, sciadopita a fost găsită în Groenlanda, în Yakutia, în Ural și în Norvegia. Genul și-a luat numele datorită aranjamentului neobișnuit din ace, care seamănă cu spițele unei umbrele. Numele este derivat din două cuvinte grecești „skias” - umbrelă, „păcate” - pin.
Caracteristică
Sciadopita este un arbore veșnic verde de până la 40 m înălțime, cu un trunchi subțire și o coroană îngustă-conică sau piramidală. Sciadopita culturală atinge o înălțime de 10-20 m. Coaja este destul de subțire, maro-cenușiu sau cenușie, netedă, se exfoliază în dungi înguste longitudinale cu vârsta.
Sciadopita se remarcă prin acele sale neobișnuite, ace formează vârtejuri false, răspândite în diferite gemete, precum spițele unei umbrele, motiv pentru care planta este denumită în mod popular „pin umbrelă”. Ace nu sunt frunze reale, sunt considerate a fi lăstari scurtați modificați. Frunzele reale sunt aproape invizibile, se formează la vârfurile ramurilor, de obicei solzoase, maronii, de până la 4 -5 mm lungime.
Florile masculine sunt grupate la capetele lăstarilor, florile feminine sunt unice, echipate cu frunze solzoase la bază. Conurile sunt maronii, obtuze, alungite-ovate, de până la 10 cm lungime. Conurile se coc la 17-18 luni după plantare, de obicei nu se sfărâmă, conțin semințe înaripate. Lemnul Sciadopitis este parfumat, rezistent la umiditate, nu este rășinos, moale, deschis, de culoare galben-alb, adesea cu o nuanță roșiatică.
Condiții de creștere
Sciadopita este o plantă termofilă, preferă zonele bine încălzite de soare. Acceptă umbră parțială. Are o atitudine negativă față de vânturile reci. Solurile pentru cultivarea culturilor sunt de dorit libere, fertile, drenate, umede, proaspete, ușor acide sau neutre.
Este posibilă creșterea sciadopitei pe soluri alcaline, dar astfel de condiții afectează în mod negativ dezvoltarea plantelor, adesea suferă de cloroză. Solurile lutoase sau argiloase-nisipoase sunt optime pentru cultură. Mulcirea este opțională, dar încurajată.
Reproducere
Sciadopita se propagă prin semințe, butași semi-lignificați și straturi de aer. Semințele proaspăt recoltate sunt utilizate pentru însămânțare. La însămânțarea primăverii, semințele trebuie stratificate timp de trei luni la o temperatură de 3-5C. În regiunile cu ierni reci, semințele sunt semănate în cutii de semințe și cultivate în interior.
Cultura nu se poate lăuda cu o creștere rapidă, mai ales în primii ani de viață. De regulă, în al treilea an de viață, înălțimea plantelor nu depășește 30 cm. În viitor, procesul de creștere este accelerat. Adesea sciadopita se propagă prin straturi de aer. Tăierea nu este interzisă, dar această metodă nu este întotdeauna eficientă
Îngrijire
Îngrijire standard: udare, plivire, fertilizare cu îngrășăminte minerale și organice. Tunderea sanitară este utilă, tunsoarea este nedorită, duce adesea la o încălcare a coroanei tipice a unui reprezentant al familiei Sciadopitis. Plantele tinere pentru iarnă sunt legate de un suport, altfel lăstarii fragili se vor destrăma în direcții diferite sub greutatea zăpezii. Sciadopita este rezistentă la iarnă, fără probleme, poate suporta înghețuri pe termen scurt până la -34C.
